” Rod al pământului românesc ” - volumul ”Povestea neamului românesc ” - Petre A. Matei

Ne reîntâlnim din nou pe blog pentru o nouă postare . Postarea va consta într-o creație proprie ,o povestire , deci în proză,dar poate fi considerată și o bucată dintr-o nuvelă care poate fi continuată sau dezvoltată.
 Aceasta se numește ” Rod al pământului tomânesc ” ,o să vedeți și de ce. Face parte din romanul ,intitulat de mine , ” Povestea neamului românesc ”. Mulțumesc.

Rod al pământului românesc - Petre A. Matei

” Mai darnic, ca să mulțumească firea aprigă și darză a românului, Dumnezeu i-a hărăzit o țară mândră și bogată, cu un pământ rodnic ca un pântec matern. Au lovit-o nemilos hunii, tătarii, seceta, războaiele si blestemele păgâne. Dar pământul a rodit mai abundent, încăpățânându-se să-și răsplătească fiii înecați în amar și nevoi.
Din seminția munților, din tumultul valurilor, din freamătul codrului și oglinda lacului, din parfumul teilor și amorțirea zorilor, pământul acesta strămoșesc scăldat de lacrimi și sudoare a zămislit un fiu.
Un fiu care să-i plângă necazurile, să-i mângâie tâmpla căruntă, să-i laude neclintirea munților, să-i cânte din bucium și caval doine și balade, să-i stropească florile cu rouă, să umple de miresme diminețile și să-i poarte numele prin veacuri.
Cum ar fi fost pământul românesc fără acest fiu zămislit din dorință, dragoste, pasiune și nevoie?
Cum ar fi fost pământul fără Eminescu?

Cu siguranță mai altfel și… mai sărac.
Cum ar fi fost România fără Eminescu?
Ca un soare fără lumină, ca un izvor fără cusur, ca o mare fără valuri, ca o pasăre fără tril, ca o iarnă fără nea, ca un copil fără zâmbet…
Se spune că Dumnezeu nu ne dă niciodată ce vrem, dar ne dă întotdeauna ce ne trebuie. Iar Eminescu ne trebuia. Așa cum avem nevoie de Ceahlău să sprijine soarele la asfințit, așa cum avem nevoie de Dunăre să adape buza arsă a câmpiei, așa cum are țărmul nevoie de sărutul mării.
Nevoia pământului de iubire, nevoia românilor de înalt, nevoia ochilor de cunoaștere au ridicat rugi fierbinți. Eminescu e zămislit din rugi și țărână  srămoșească. E răspunsul la întrebări stăruitoare; e zâmbetul de după tristețe, e alinare la fiecare durere, e rază de soare într-un abis întunecos, e mândria neamului nostru românesc.
Dacă spui neamul nostru românesc, spui România. Dacă spui România, spui Carpați și Dunăre și lacrimă si zâmbet... și Eminescu. ”